Paris dupa 15 ani

Am tot vrut sa scriu despre Paris, despre cum arata Parisul dupa 15 ani, despre cum vad Parisul ca adult si nu ca adolescent nebun scapat de acasa, in Paris, pentru trei saptamani, la nouasprezece ani. Dar au trecut deja aproape trei saptamani in care s-au intamplat o mie de lucruri care mai de care mai serioase si mai presante. Si totusi... Parisul e fascinant...si neschimbat...sau poate nu m-am schimbat eu... Parisul e orasul extremelor: sordid la periferii, luxos si stralucitor in centru. E un oras foarte, foarte batran si totusi exultand de tinerete. Parziencele, contrar cliseelor, nu sunt nici frumoase nici elegante. Sunt indraznete insa si foarte sigure pe ele. In Paris poti sa faci absolut tot ce vrei si cand vrei. La ora pranzului, fiecare banca, peluza, scaun, treapta de muzeu sau biserica, pod pietonal e plin de oameni care iau masa. La aer :). In Paris venerabilele doamne isi serbeaza suta de ani cu tot familionul si toti trecatorii pe Pont Carousel. Cu tort, sampanie, toata familia si invitati oricine binevoieste sa se opreasca sa le ureze "la muti ani". In Paris se aude muzica. Peste tot. Fie ca-i opera, fie ca-i concert Chopin in Jardin du Luxebourg, fie ca-i muzica etnica pe chei, sub Pont Neuf sau Pont Royal. Si toata lumea asculta. In Paris se citeste. Mult si oriunde. La metrou, in parc, la semafor. Toata lumea are o catre in mana. Si se citeste in toate limbile pamantului! Desi sunt campionii sms-urilor viteza si cred ca au cea mai mare densitate de high-tech pe cap de locuitor, parizienii joaca petanque. Cu mic cu mare. Si sunt veseli, relaxati si fericiti. Vorba mamei: "zici ca-s drogati! Orice ar fi, ei iti zambesc!" Si nu vad motivul pentru care ar fi altfel!